Curiozitate.

February 21st, 2009

La voi in oraş există canale pe stradă? Gen, unul la 5 metri de celălalt?
In Piteşti există tot felul de canale “parcate” pe carosabil. Unele mai adânc bagate în asfalt ca altele.

Parca nu-şi mai găseau alte locuri pentru ţevi, cabluri şi alte minunăţii decât pe carosabil. Trotuarul e mai important… Zic ei! Nu le puteau ingropa sub trotuar? Dacă ar fi gurile de canale mai la suprafaţă nu m-ar deranja, dar când vezi că prima dată astfaltează iar apoi sparg asfaltul ca să ridice gurile de canal, iţi vine să te duci la muncitori să le spargi mufa, ca fac treaba dampulea.

Zona Negru Vodă - Bascov mi se pare cea mai afectată. Nu-mi aduc aminte când s-a facut ultima asfaltare, dar oricum nu mi se pare normal ca un oraş european să aiba un asemenea asfalt, mai ales pe drumul principal, drum circulat intens de cei ce se duc către munte.

După ce au futut carosabilul, au trecut si la trotuare…
Au zis că nu le mai ajung stalpii deja instalaţi şi au trecut la plantat. Stalp lângă stalp. Ca pomii. Unii mai plini ca alţii. Cabluri peste cabluri…

Trotuarul e ocupat, locuri de parcare nu găseşti decât cu amendă şi carosabilul e varză.

Găurele

December 30th, 2008

Am fost să fac o aroganţă cu prietenii pe la patinoar. Să imi fut oasele si creierii pe gheaţa aia de rahat din Trivale.

O oră am stat să belesc fasolea la oamenii care cădeau. Am zis să fac un training vizual înainte să-mi expun mecla la -20 de grade.
După o luuuuungă aşteptare, pac, jandarmi, muie, tărani, nesimţire. Pauză o juma’ de oră, că plm, gheţă muci, gropi, cocalari. Au zis că dau zăpada de pe patinoar şi că astupă gropile.
Am intrat într-o cârciumă, am dat un shot de vin fiert, mi-am scos picioarele din ghete si am aşteptat.
Nu degeaba, pentru ca o pizduţă îşi expunea bucile adipoase, cu tot cu chiloţii tanga afară din blugi. La minus dooj de grade, ea s-a dus semi dezbrăcată pe patinoar. Marş fă, că nu esti intreagă la meclă!

Şi mai văd pizduţe, clasa a 8-a, a 9-a maximmmm, in colanţi din aia negrii, cizme până-n găt şi fustă trasă pe semibuci, de îţi vine să le întrebi dacă vin de la pod…. În pula mea de oraş frumos cu oameni idioţi.

Pont: Nu vă duceţi la patinoarul din trivale. O să vă spargeţi oole şi o să vă loviţi la ovare. Chiar dacă e 10 ron, mai bine daţi 15 ron şi vă duceţi în ştrand.

Intr-o zi o sa plec si nu o sa mai auziti de mine

November 6th, 2008

O sa dau uitarii tot si o sa zbor din Romania. Muie Romania! AM DRACI!
DA. Romania e o tara in Africa, suntem canibali, vanam sobolani cu arcu’… (Parazitii) Incep sa cred ce ziceau astia, chiar daca o ziceau cu ironie.


Abia coborat din copac, un sofer a scos ciocanu si s-a luat la bataie cu un pieton. Draguts, nu?


Astazi, daca mai mergeam doua statii cu autobuzul 13, cred ca ii futeam un pumn in gura soferului pentru modul in care a decorat autobuzul ala. Mileu pe bord, un paputzoi de pluş agatat de plafon care zbura dintr-o parte intr`alta enervant, 2-3 icoane lipite pe oglinda retrovizoare, doua steme a lu’ steaua, covoras persan pus sub scaun si decupat frumos pe langa pedale si muzica de nunta.
Ma simteam ca dracu, mai ales ca plecasem de acasa imediat dupa ce vazusem un reportaj despre America si democratia de acolo. Placut surprins de ce vazusem, am plecat la drum si am dat piept cu Romania. Trist!

Ma uitam la bietul sofer… un mosulica la fo` 55 de ani, care probabil a mai fost sofer si pe vechile autobuze. Era macinat de munca extenunanta - de apasatul unor butoane din kilometru in kilometru si de comunismul prin care trecuse. Probabil nu s-a prins ca vremurile s-au schimbat si ca nu mai merge cu un DAC. El il decorase cum stia mai bine, se simtea ca acasa.

Bietii oameni care circula cu asa ceva trebuie sa suporte si prostia soferului pe langa prostia unor pasageri.

CUM MA SA ITI TAI UNGHIILE IN AUTOBUZ?

S-au pisat pe trivale.

November 2nd, 2008

Ba ce imi place cum se munceste in Romania. Cu asa mare dragoste… Vara trecuta au asfaltat toata zona trivale. Era frumos, rulai fin pe bicicleta si pe role. Era asflat bun, pus din banii publici.

Am fost ieri pe acolo. Zona e ca dupa bombardamente. Tot asfaltul e spart, se baga canalizare. Super misto, nu? Cata inteligenta… Niste gauri adanci de 5 m, nesemnalizate.

Si din banii cui se pune a doua oara asfaltu?

MUIE BA!

AMR 7 zile

October 20th, 2008


Pana sustin examenul scris pentru permisul auto. Nu stiu daca o sa il iau. Am facut detule chestionare, am citit codul rutier, sunt aproape pregatit. Mai putin la partea mecanica, unde sunt aboslut muci.
Daca il iau o sa devin unul dintre cei ce polueaza orasul. O sa ajut la subtierea stratului de ozon si la incalzirea globala.
11 ani am tot mers pe bicicleta, am strabatut orasul in lung si in lat pe bicicleta. M-au injurat o gramada de soferi… uneori pe buna dreptate.

Fiind la volan, un biciclist ti se pare un real pericol. Nu stii ce manevra urmeaza sa faca, deoarece unii nu stiu ca se semnalizeaza cu bratele… Brusc iti taie calea si trebuie sa ii arunci doua-trei injuraturi ca sa te descarci. :))

Articol de pe stirilocale.ro
Potrivit primarului orasului Pitesti, Tudor Pendiuc, in etapa a II-a a reabilitarii axului central este prevazuta si realizarea unor piste pentru biciclisti. Acestea vor fi amenajate in Nord, intre statuia Taranului Roman si Bascov. De asemenea, este prevazuta si instalarea unor camere video, care vor avea rolul de a inregistra soferii care fac depasiri neregulamentare sau trec peste astfel de piste, urmand ca acestia sa fie amndati ulterior.

Pai mai nea Caisa, abia acum te-ai gandit? 11 ani ce ai pazit?
Da’ habar nu am unde o sa puna el pista aia, pentru ca drumul este ingust si super aglomerat mai ales dimineata. Pe trotuar? Hmm… mai bine injurat de un sofer, decat batut de un tigan.

Roboti, oameni si bani

September 29th, 2008

Urasc automatele. Pentru simplu fapt ca sunt automate, nu au creier si nici bun simt. Sunt doar niste roboti, proiectati de oameni semi-prosti. Semi-prosti pentru ca uneori functioneaza, alteori nu.

Prima data cand am fost tepuit de un automat a fost acum 3-4 luni, cand am introdus 2 ron ca sa imi cumpar bilet de autobuz. Nu am primit nimic.

A doua oara, acum 3 saptamani cand am introdus 5 ron (cu speranta ca primesc rest) pentru un bilet care costa 1,7 ron. Am primit bilet, dar rest ciuciu. Am tacut, nu l-am vandalizat.

Astazi am incercat sa imi reincarc cartela de cosmote cu 3 euro. Evident, tot de la un automat. Cartela costa 13 ron. Neavand schimbat am bagat 20 ron. Primesc un bon de 50 de centimetri si printre randuri gasesc si codul de reincarcare. Pe display-ul automatului scria “ridicati-va restul” (sau ceva de genu). Bag mana sa imi ridic cei 7 roni. Hmmm, doar 50 de bani. Dragut, zic.

Imi reincarc cartela, imi primesc cele 400 de minute in cosmote, 400 sms-uri in cosmote si 30 de minute nationale. Am folosit 2 minute ca sa vorbesc cu tipii care admnistreaza automatele astea cretine. Le-am spus care a fost problema si ma cheama acolo. Ma intreaba cati bani am bagat, le spun ca 20 de ron (puteam sa le zic si 50, ca nu au verificat) si imi primesc restul.

Acum stau si ma gandesc… Oare e o afacere profitabila? Presupun ca nu toti oamenii vor suna sa isi ridice restul, prin urmare da, cred ca e o afacere profitabila.
Mai exista si posibilitatea de a investi toti banii castigati “ilegal” in repararea lor, avand in vedere ca romanul s-a nascut razboinic.

Am fost furat.

April 28th, 2008

Zilele astea am fost furat. De Orange Romania si de Publitrans Pitesti.

*Orange mi-a mancat 10 euro cu internetul lor de “mare viteza”. 10 minute pe net 10 euro. 1mb=1euro. Nu folositi niciodata telefonul ca modem daca nu aveti vreo optiune activata.

*Publitrans prin automatele alea de bilete care efectiv fura banii. Am bagat 1,5 ron pentru bilet si am primit o mUEEEE.
Acum stau si ma gandesc.. ce i se intampla daca bagam 10 ron in el?

Concluzie: Nu folositi automatele de bilete.

Cocalari tampiti

April 23rd, 2008

Iar ma iau de ei, pentru ca am de ce. Ii urasc pana in panzele albe. Sunt nesimtiti, nu stiu de rusine, injura, scuipa si nu au pic de respect.

Daca esti imbracat altfel decat ei, daca nu ai firma mare pe spate sau pe fata, daca adidasii tai nu au lac pe ei sau daca nu sunt aurii, clar nu esti unul de al lor. Se uita ciudat la tine, te injura pentru modul in care te imbraci si te fac “rocăr”.

“Rocăr muist. Asculta Limbi in parc si Limb pizdit“. Fraza asta o aud aproape zilnic. De la colegii de clasa/liceu, prin centru, prin autobuz.
Nu mi se pare normal ca atunci cand ies pe strada sa ma agreseze verbal niste scursuri ale socieatii, care probabil vor ajunge sa mature strazile sau sa se f*ta in c*r prin spania.

(Injur aici pentru pentru ca pot si pentru ca voua nu va pasa)

Am fost in Bucuresti o zi. Lumea e mult mai civilizata. Diferite culturi sunt acceptate acolo. Am putut sa scot camera pe strada si sa fac poze la ce am dorit, fara sa aud pe cineva in spate spunand: “Uite-l si pe ala, face poze” sau mai rau sa imi loveasca aparatul. Lumea e nepasatoare, fiecare isi vede de treaba lui.

Pitestiul e inca un oras mic, de provincie, nedezvoltat din punct de vedere al culturilor urbane. Un oras simplu…comunist.